Acesta ar fi putut fi lejer un alt post din seria “omul cat traieste invata” dar am ales sa nu fac un foileton. Voi incerca sa va obisnuiesc cu invataturile mele zilnice insa va voi face sa le cautati cu atentie si sa le descifrati.
Azi am sa va vorbesc despre intalnirea mea cu un om despre care recunosc ca nu stiam mare lucru. Auzisem de el cum auzi despre orice actor, de la televizor. Stiam ca e un maestru al pantomimei si ca mai cochetase si cu regia. Auzisem ca obisnuieste sa vorbeasca mult. Azi m-am dus sa-l ascult.
M-am dus sa-l ascult si sa inteleg si de ce ar plati cineva 150 de lei pentru a-l asculta atat timp cat nu era un spectacol care sa presupuna teatru ci mai degraba o conferinta. O conferinta intitulata “Despre Neam si Demnitate”. Inainte sa merg, mi-am intrebat o parte dintre studenti ce stiu despre Dan Puric. Raspunsurile n-ar fi fost pe placul sau, cu siguranta. Mi s-a spus ca vorbeste mult, mult si fara sens.
Am mers insa la conferinta. Am avut ocazia sa merg fara sa platesc cei 150 de lei. L-am luat pe mine si pe noul meu coleg, un reprezentant al generatiei mentionate mai devreme dar a carui opinie e drept ca nu i-o cerusem. L-am invitat pentru ca vroiam sa vad reactia unui tanar, prin comparatie cu a mea. Si la sfarsit se pare ca reactiile n-au fost chiar cele mai diferite asa cum probabil ar fi trebuit sa se intample daca al meu coleg ar fi fost la fel cu cei a caror parere o cerusem mai devreme. Se pare ca nu toti il inteleg pe Dan Puric, dar asta nu tine de varsta.
Dan Puric a vorbit aproximativ 2 ore. Despre neam si demnitate. Fara definitii, fara categorisiri. Un discurs fragmentat, zapacit si destul de greu de urmarit la inceput. Asta pana printre multiplele citate au aparut infiltratii artistice. Un banc mai intai, apoi jocul de roluri, apoi putina pantomima, discreta.
Am inteles ca de fapt conferinta e un spectacol. Ca Dan Puric nu e doar un orator nationalist. Intai de toate e un actor. Un showman absolut. Un om care poate face dintr-un discurs motivational un act artistic desavarsit. As spicui din invataturile lui dar n-ar avea sens pentru ca fara interpretarea proprie, fara jocul scenic nu au sens.
Am vorbit de mii de ori in fata studentilor mei, am tinut sute de cursuri si zeci de traininguri si workshop-uri. Unele mai reusite, altele mai putin. Aproape de fiecare data cand am reusit sa pun un zambet pe fata publicului prin discursul meu cursul, seminarul, trainingul sau workshop-ul s-a terminat cu happy-end.
Suntem cu totii actori pe o scena iar ceea ce producem sunt monologuri sau dialoguri menite sa schimbe mentalitati, sa produca intentia de a te dezvolta, de a-ti dori sa faci lucruri pe care credeai ca nu le poti face. Atat timp cat esti convins ca poti produce aceste schimbari, esti indreptatit sa ceri 150 de lei pentru 2 ore.
Ironic e ca fac lucrurile astea in fiecare zi, de mai multe ori pe zi la un pret de 8 ori mai mic si nu pentru o persoana ci pentru 25 deodata. Halal strategie de pricing, halal om de marketing mai sunt … Intrebarea este pentru cat timp?
Va recomand cartea, “Despre omul frumos”, tot despre neam si la fel, plina de citate, proverbe, greoaie pe alocuri, dar merita ca si cei 150 lei, 🙂
Mi-a placut ca ai vorbit in articol despre forma mesajului si modul actoricesc al lui Dan Puric de a afisa un subiect sensibil si poate plictisitor pentru unii; plictisitor pentru ca pare expirat.
Mi-ar fi placut insa daca ai fi vorbit mai mult despre mesajul in sine, despre continutul conferintei. Ma intristez sa aud ca tinerii il stiu pe maestrul Dan Puric doar ca pe unul care ” vorbeste mult, mult si fara sens.” Poate de aici si adaptarea mesajului pentru noul tip de public romanesc.
Din pacate, suntem de cele mai multe ori ca niste copii care doar aplauda pentru ca vad ceva colorat si care se misca, dar nu invatam nimic din el.
In primul rand ar trebui sa ne pese mai mult de propria persoana, nu ce face cel de langa noi, ce masina si-a luat, cati bani castiga…..