Aceasta este o fotografie a unui perete exterior al liceului pe care l-am absolvit. E vorba de Colegiu National Gheorghe Vranceanu din Bacau. Zilele trecute am trecut pe acolo sa-mi aduc aminte cam cum era acum vreo 11-12 ani cand asteptam si eu inceperea scolii. 🙂 Nu pot sa spun ca n-am ramas un pic surprins la vederea grafitti-ului insa mai surprins am ramas la vederea terenului de sport. Imi pare rau ca nu am o fotografie a acestuia dar vreau sa va spun ca m-a impresionat. Ulterior am aflat ca aceeasi situatie e la toate scolile si liceele din Bacau. Terenul are suprafata artificiala, atat pentru handbal, basketball, volei si fotbal. Panourile si portile sunt noi si impecabile, gardul este intreg dar din pacate usile sunt incuiate. E drept ca in cazul in care ar fi descuiate probabil gradul de degradare ar fi vizibil dupa cateva saptamani.
Au trecut 10 ani de cand am terminat liceul si n-am reusit sa ma intalnesc cu fostii mei colegi. Pacat, pentru ca asta vara pusesem tara la cale dar se pare ca ne-am dezumflat repede. Anii te indeparteaza si uiti de momentele frumoase petrecute impreuna. Asta e, poate peste inca 10 ani vom fi mai hotarati si mai liberi. Pana atunci ne vedem pe www.vranceanu98e.com!
petrisor socol says
5 septembrie, 2008 at 5:01 pmsi eu am trecut anul trecut pe langa scoala general unde am invatat. se afla la vreo 2 km de casa mea, ma uitam la ferestrele de la sala de festivitati si eram langa vremea cand ii dadeam invatatoarei bomboane cu ciocolata.
Adrian Monoranu says
14 ianuarie, 2009 at 11:14 amok. done that. 🙂 sorry din nou. ma simt tot mai penibil. mi-am anuntat si colegii pe forumul nostru ca nu e adevarat. mea culpa. chiar, http://www.vranceanu98e.com astia suntem noi. cei de dupa voi. 😛
Sfarsit... says
14 ianuarie, 2009 at 7:44 pmMultumesc mult, acum e OK (trebuie sa mai treaca un pic pana Google actualizeaza link-urile si vestea trista nu mai apare prima la anumite cautari dar totul e pe drumul cel bun).
Totusi, cred ca acum eu sunt in culpa. Am terminat Bacovia, nu Vranceanu, dar mi-a fost mai usor sa-ti trimit link-ul acela. Legatura mea cu povestea asta e de alta natura.
Adrian Monoranu says
14 ianuarie, 2009 at 7:46 pmin regula. timpul rezolva. sorry din nou. totusi tre sa recunosti ca e kinda creepy ce au facut astia de la liceu cu pietrele alea. multi prosti ca mine se gandesc direct la ideea de simbol comemorativ. 🙁