Cand un film are 9,1 rating pe IMDB te gandesti ca trebuie sa-l vezi. Aproape ca nici nu-ti mai vine sa te uiti la trailer, sa vezi cine joaca in rolurile principale, cine e regizorul sau macar care e intriga filmului. Te imbraci, te duci la cinema si-l vezi. Insotit, singur, cu dragostea vietii tale sau cu prietenii, nici nu prea conteaza. Fie ca esti cinefil sau te uiti la filme doar la trecerea timpului, cand vine vorba de un astfel de film, nu mai stai pe ganduri. Te duci si-l vezi. Imprumuti bani de la prieteni, ceri in avans de la munca, spargi pusculita si te duci sa-l vezi.
Am fost aseara la Interstellar. Am iesit din sala epuizat. Psihic si fizic. Atat de tare m-a solicitat. Subiectul, intriga, suspansul, toate te tin in priza de la inceput pana la final. Rareori plec asa de la un film. Atat de rar incat ultima data a fost cam cu 2 ani in urma cand am vazut Argo. Si atunci am trait intens dar a fost mai mult suspans decat subiect. Stiam finalul, era o chestie inspirata dintr-un fapt real, consemnat istoric. Aici e un subiect inventat, insa cu un scenariu atat de bun incat faci abstractie ca e un SF si lucrurile acelea probabil nu se vor intampla prea curand. Nici macar dupa legea lui Murphy. Nu prea curand.
E greu sa scrii despre un film fara sa-l povestesti dar nu e cazul acum. Pentru ca despre Interstellar poti scrie o gramada fara sa divulgi nimic din ceea ce l-ar face pe cititor sa nu mai vizioneze filmul. Pentru ca e atat de complex incat fiecare il va intelege in felul sau, dupa nivelul intelectual propriu sau dupa tiparul emotional. 3 ore pline de ganduri, de trairi, de emotii te fac sa te gandesti ca lumea in care te invarti e prea mica, sa simti ca idealurile marunte pe care le urmaresti sunt infime intr-un univers urias si insignifiante in comparatie cu menirea umanitatii. E un film cu puternice influente filosofice, profund dar in acelasi timp suficient de explicit pentru a fi inteles de oricine. Insa in mod diferit, asa cum spuneam.
E mai mult decat o odisee spatiala, mai mult decat o aventura a unor personaje, mai mult decat o poveste de dragoste intre doua personaje, mai mult decat o drama a unui tata care spera sa-si revada intr-o buna zi copiii lasati in urma. A salva omenirea nu mai inseamna a opri un asteroid care urmeaza sa loveasca Pamantul, a gasi un leac pentru o boala care nimiceste populatia, a gasi o planeta pentru a o coloniza. Inseamna a intelege relativitatea timpului ca dimensiune si a ingloba emotiile in rationalitatea unor decizii stiintifice. E un film despre natura umana, despre imposibilitatea de a te detasa emotional in momentele cheie, dar si despre necesitatea de a nu face acest lucru.
S-a scris ca va lua multe Oscaruri. Indraznesc sa spun ca nu va fi asa. Probabil il va lua pe cel pentru cel mai bun film. Si poate va mai lua Matthew Mcconaughey unul pentru cel mai bun actor in rol principal. Poate si unul pentru cel mai bun scenariu si altul pentru coloana sonora. Restul sunt irelevante. Rolurile secundare, efectele speciale, luminile, chiar si regia. Pentru ca actorul principal in acest film este scenariul.
Interstellar e mai mult decat un film. E o profetie. Pentru ca reda esenta menirii umanitatii, pe care cei mai multi dintre noi se pare ca n-am reusit s-o intelegem. Si cred ca cel care a scris povestea originala a facut mai mult decat un scenariu de film. Probabil ca alaturi de Cloud Atlas va fi un film despre care se va vorbi in istorie ca despre un izvor arheologic.
Auzisem de acest film ca e foarte bun.
Chiar m-ai convins sa ma duc sa-l vad.