M-am imbolnavit iar de centrita.

Boala grea dom’le centrita asta. Probabil te intrebi despre ce-i vorba dar vei afla curand. Cert e c-am mai suferit de ea si nu stiam. Ani de zile era acolo ca un virus latent. Am aflat despre treaba asta abia cand a trebuit sa fac o schimbare in viata mea. Si stiti ce-i mai rau? Ca la un moment dat ma vindecasem de treaba asta si ajunsesem sa-i urasc pe cei care prezentau simptomele iar acum am ajuns din nou in aceeasi situatie. E ciudat cum functioneaza viata si cum se intorc lucrurile. Of of of karma asta!

Centrita e o boala de care sufera cei care stau in zonele centrale ale oraselor. Evident e o gaselnita inventata de mine, nu te obosi, cuvantul nu exista in Dex. Boala e ciudata si se manifesta prin refuzul de a te deplasa in alte zone ale orasului iar in fazele critice are simptome similare cu ale Alzheimer-ului. Dintr-o data uiti ca mai exista si alte zone ale orasului decat cea centrala. Iti mai aduci aminte din cand in cand dar nu intelegi exact cum si de unde au aparut. De asemenea, cand ajungi in zonele de la marginea orasului te simti pierdut, ratacit si te intrebi cum naiba ai ajuns acolo. Un alt simptom este comoditatea. Brusc, dupa ce te muti in centru devii foarte comod.

Am locuit o buna parte din viata mea de iesean in Copou si cand m-am mutat in zona CUG a fost o tragedie. Centrita de care sufeream era mai mult decat cronica. Aveam impresia ca Iasiul se termina in Podu Ros si nici nu cred ca trecusem podul din Nicolina de mai mult de 4 ori. Prin Tutora ajunsesem numai o data pentru un interviu, in Dacia la fel doar ca pentru un chef, iar despre Dancu auzisem numai de la prieteni si credeam ca e la vreo 15 km de oras. Singura zona limitrofa era Pacurariul pentru ca pe acolo intram in oras. Si mai fusesem de cateva ori pe Bucium la gratare dar asociam mai degraba zona cu un soi de zona de agrement, parc or whatever.

Cei aproape 6 ani petrecuti la 6 km de Copou si la vreo 3 km de centru m-au vindecat dar de curand m-am mutat din nou la o aruncatura de bat de centrul orasului si simptomele revin. Si vreau sa va spun ca nu ma plang deloc. E cel mai bun lucru care mi s-a putut intampla. Imi place sa fiu bolnav de centrita. Ii consideram pe cei care locuiau in zonele centrale niste fandositi si ma enervam cand ii vedeam cum strambau din nas atunci cand le spuneam ca imi caut apartament in Dacia, CUG sau chiar Pacurari. Dar acum ii inteleg perfect!

E atat de comod sa ajungi in 10 minute sau mai putin (depinde daca iesi cu masina) in cele mai importante zone ale orasului. Ca sa nu mai zic ca e foarte misto sa iesi la plimbare pe jos. Inainte nici nu se punea problema sa fac treaba asta pentru ca pana sa ajung in zonele de promenada ale orasului oboseam deja. Aparatul meu de fotografiat a prins un strat generos de praf si indiferenta dar acum, odata ce zilele frumoase vor reveni, il voi atarna din nou la gat si voi porni pe aleile laturalnice ale Iasiului, locuri pe care le-am descoperit recent.

So … centrita … o afectiune de care credeam c-am scapat dar de care ma bucur ca m-am molipsit din nou. Da!